Ce este jurnalismul

din perspectivă juridică

Este dificil să ai o singură definiţie atotcuprinzătoare a jurnalismului, mai ales când se folosesc metode netradiţionale de transmitere a informaţiilor către public. Totuși, contează ce activități pot fi considerate jurnalism dintr-o perspectivă juridică, pentru a ști dacă se aplică sau nu excepția jurnalistică de la GDPR.

Legislația din România nu definește noțiunea de jurnalist sau de activitate jurnalistică. Indicii pot fi găsite în cazuistica Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curţii Europene de Justiţie, în documente adoptate de organizații internaționale și în codurile adoptate de organizații profesionale. Mai jos sunt o serie de criterii care pot fi aplicate pentru definirea jurnalismului.

În aplicarea excepţiei de la GDPR, conceptul de jurnalism ar trebui să fie cât mai flexibil, pentru că doar aşa se poate asigura respectarea libertăţii de exprimare a celor care asigură informarea publicului pe teme de interes general.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Cauza C-73/07 Satamedia

Interpretarea noțiunii de activitate jurnalistică

Cazul are legătură cu publicarea de către un cotidian a unei liste cu informații fiscale despre persoane care depășesc un anumit venit. Informația din cotidian urma să fie promovată și prin intermediul unui serviciu SMS (accesul fiind contra cost), pentru care datele erau transferate unei alte societăți din grup responsabile pentru această promovare.

Problema care s-a pus este la încadrarea sub excepția jurnalistică a datelor personale prelucrate ulterior în scopul promovării publicației prin SMS. Hotărârea CJUE interpretează noțiunea de scop jurnalistic și stabilește următoarele principii:

  • „Pentru a se ține cont de importanța avută de libertatea de exprimare în orice societate democratică, trebuie, pe de o parte, ca noțiunile corespunzătoare acesteia, printre care și aceea de jurnalism, să fie interpretate în sens larg. Pe de altă parte, pentru a se obține un echilibru între cele două drepturi fundamentale, protecția dreptului fundamental la viață privată impune ca derogările și limitările protecției datelor (…) să fie efectuate în limitele strictului necesar.” (§56)
  • Excepţia jurnalistică nu se aplică doar organizaţiilor media, ci şi oricărei eprsoane care  exercită o activitate jurnalistică (§58.)
  • Activitatea jurnalistică are ca unic scop aducerea la cunoștința publicului a unor informații, opinii sau idei, indiferent de mijlocul de transmitere a acestora (§62).
  • Faptul că publicarea unor date în spaţiul public ar avea un scop de a face profit nu exclude posibilitatea ca această publicare să fie considerată o activitate „numai în scopuri jurnalistice” (§59).

Publicații și producții în scop de divertisment

Informaţiile sunt distribuite de organizaţiile media nu doar în cadrul programelor de ştiri, ci şi prin emisiuni de divertisment.

Legea Audiovizualului nr. 504/2002 stabileşte încă de la început (art. 3) că difuzarea serviciilor de programe audiovizuale asigură, printre altele, divertismentul publicului, alături de informare şi educare. Legea nu realizează vreo ierarhie între aceste funcţii ale serviciilor media audiovizuale – cu alte cuvinte nu protejează mai mult conţinutul de informare şi educare faţă de cel care are ca rol divertismentul. Înseamnă că, pentru a asigura respectarea libertăţii de exprimare excepţia jurnalistică prevăzută de GDPR ar trebui să se extindă şi asupra emisiunilor de divertisment.

Autoritatea britanică de supraveghere a prelucrării datelor personale (Information Commissioner’s Office sau ICO) consideră că excepţia jurnalistică, alături de excepţia oferită pentru prelucrarea datelor în scop artistic şi literar, ar acoperi toate tipurile de conţinut distribuite în publicaţii scrise, radio sau audiovizuale, mai puţin comunicările comerciale (marketing şi publicitate).

Excepţia jurnalistică nu se aplică, în schimb, comunicărilor comerciale, astfel cum acestea sunt definite de lege.

Mai exact, in ce priveste audiovizualul, Legea Audiovizualului (Legea    504/2002) defineşte comunicarea comercială drept “mesaje sonore sau în imagini, cu sau fără sunet, care sunt destinate să promoveze, direct ori indirect, bunurile, serviciile sau imaginea unei persoane fizice ori juridice care desfăşoară o activitate economică. Mesajele respective însoţesc sau sunt incluse într-un program în schimbul unei plăţi ori contraprestaţii sau în scopul autopromovării. Formele de comunicaţii comerciale audiovizuale includ publicitatea radiodifuzată şi televizată, sponsorizarea, teleshoppingul, plasarea de produse şi alte forme de publicitate”.

În privinţa comunicaţiilor electronice (presă online, newslettere, notificări push, etc.) va fi incidentă Legea Comerţului Electronic (Legea 365/2002), care defineşte comunicarea comercială drept “orice formă de comunicare destinată să promoveze, direct sau indirect, produsele, serviciile, imaginea, numele ori denumirea, firma sau emblema unui comerciant ori membru al unei profesii reglementate”.

Criteriile Consiliului Europei pentru a defini “media”

Consiliul Europei a adoptat 6 criterii care să fie folosite de statele membre pentru a stabili dacă o anumită activitate, o anumită persoană/entitate sau serviciu poate fi considerat ca fiind “media”.

Criteriul 1: Intenţia de a acţiona în calitate de media. Elementele acestui criteriu sunt: autoidentificarea ca media, folosirea metodelor de lucru care sunt tipice pentru media, aderarea la standarde profesionale din domeniu, organizarea transmiterii informaţiei către un număr mare de persoane.

Criteriul 2: Scop şi obiective de bază. Elemente: producerea, agregarea sau diseminarea de conţinut media, administrarea unor platforme care facilitează interacţiunea în masă, îndeplinirea unor obiective de bază ale media (dezbatere, educaţie, divertisment etc.), actualizarea frecventă a conţinutului.

Criteriul 3: Existenţa unui control editorial. Elemente: există politică editorială, proces editorial, moderarea conţinutului, personal editorial.

Criteriul 4: Aderarea la standarde profesionale. Elemente: există angajamanet faţă de standarde, politici de asumare a standardelor, proceduri de plângeri; se invocă drepturile şi privilegiile specifice media (protecţia surselor, libertatea de exprimare etc.)

Criteriul 5: Expunere şi diseminare. Elemente: se urmăreşte distribuirea informaţiei către un număr mare de oameni şi se folosesc mijloace şi resurse pentru acest scop.

Criteriul 6: Aşteptările publicului. Elemente: disponibilitatea pentru public, se asigură pluralism şi diversitate, aplicarea standardelor de etică profesională, există răspundere şi transparenţă.

Definiţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei

Exemple de alte activităţi şi persoane protejate

 

Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei defineşte jurnalistul ca fiind „orice persoană fizică sau juridică care este, în mod recurent sau profesional, implicată în colectarea şi diseminarea informaţiilor către public, prin orice mijloace de comunicare în masă”. Cât priveşte informaţiile, acestea sunt intepretate într-un sens foarte larg: „orice afirmaţie despre fapte, opinii sau idei sub formă de text, sunet şi/sau imagine” (Recomandarea Consiliului de Ministri a Consiliului Europei nr. R(2000)7)

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu doar jurnaliştii beneficiază de protecţia libertăţii de exprimare (art. 10 din Convenţie), ci şi grupurile mici şi informale (care nu au personalitate juridică) care promovează campanii, întrucât există un interes public puternic pentru a permite grupurilor şi indivizilor care nu aparţin presei mainstream să distribuie informaţii pe teme de interes general cum sunt, de exemplu, sănătatea şi mediul înconjurător (Steel and Morris c. Regatului Unit, 15.02.2005).

Din prisma protecţiei oferite de libertatea de exprimare, CEDO a recunoscut că organizaţii ale societăţii civile au un rol la fel de important ca şi presa atunci când vine vorba de colectarea de informaţii pe teme de interes public şi contribuţia acestora la dezbaterile publice. Funcţia presei de forum al dezbaterilor publice nu este limitat la mass-media sau la junaliştii profesionişti (Társaság A Szabadságjogokért c. Ungariei, 2009).